Crioterapia, tratament la… rece

Daca te-ai gandit pana acum la frig doar ca la cel mai mare dusman al tau, e timpul sa iti schimbi atitudinea! Aliaza-te cu temperaturile scazute!

Temperaturile foarte scazute sunt utilizate de multa vreme ca metoda de tratament denumita crioterapie. Frigul poate fi aplicat pe diferitele zone ale corpului sub forma de: comprese reci, cuburi de gheata, saculeti cu substante chimice congelate sau cu gaz (criofluran), prin evaporarea lichidelor volatile (de exemplu, clorura de etil) – sprayuri ori aparate speciale. Criochirurgia utilizeaza temperaturile foarte scazute pentru congelarea unei anumite zone a organismului si distrugerea tesuturilor afectate. Se foloseste un instrument numit criosonda, care are un capat foarte fin racit cu dioxid de carbon sau oxid de azot. E bine sa tii cont de faptul ca: 1. Difuzarea senzatiei de rece prin piele depinde de grosimea epidermei, a tesutului gras subiacent, de continutul de apa din tesuturi si muschi si de rata debitului sangvin. 2. Nu lasa prea mult gheata pe locul afectat (cca 20 de minute) si repeta aplicarea de mai multe ori pe zi. 3. Nu aplica gheata direct pe piele, pune-o pe o bucata de panza sau pe o compresa. Nu de alta, dar din neatentie ai putea leza pielea. Dermatologie Tratamentul cu frig este preferat atat de dermatologi, cat si de pacienti, pentru ca se aplica la suprafata, este foarte simplu si nedureros, iar frigul insensibilizeaza terminatiile nervoase. “Eu practic crioterapie cu azot lichid. Este recomandata in verucile vulgare, keratozele actinice, angioame, acnee si cuperoza. In schimb, in papiloame nu da rezultate foarte bune”, e de parere dr. Flavia Voinescu, medic dermatolog. Azotul lichid se aplica cu ajutorul unui betisor direct pe veruca, iar aceasta poate sa cada chiar si dupa o singura aplicare. In alte afectiuni sunt necesare mai multe sedinte, dar aplicarile se fac o data pe saptamana. “In angioame si hemangioame sunt necesare mai multe aplicari.”, a spus dr. Voinescu. Unii medici dermatologi utilizeaza sprayul, care ingheata veruca, dar este mai costisitor. Crioterapia in afectiunile dermatologice se preteaza foarte bine si la copii si batrani. Este totusi contraindicata in leziuni sangerande, rani, ulceratii, alunite. Masajul cu gheata Nu este o metoda inventata de Craiasa Zapezii, ci de kinetoterapeuti, care o folosesc in inflamatiile acute, in entorse, luxatii, intinderi, rupturi musculare. Totusi, trebuie specificat ca masajul cu gheata nu este o terapie de sine statatoare, ci se combina de cele mai multe ori cu laserterapia si cu masajul medical. Casa de Sanatate Dragomir din Bucuresti este un loc in care kinetoterapeutii fac masaje cu cuburi de gheata, aplicate pe piele. Gheata indeparteaza durerea, actionand ca un antialgic si face sa dispara inflamatia. “Masajul cu gheata este bun si in tratamentele post traumatice, in tratarea cicatricilor estetice si ca terapie adjuvanta in crizele majore de lombosciatica sau hernie de disc, la care se mai aplica si alte metode precum laserterapia, reflexoterapia, masajul. Chiar si in torticolis si in micile accidente din sport da rezultate deosebit de bune, daca se combina cu tehnici speciale de masaj”, ne-a adobe creative suite 6 master collection potential declarat Cristian Dragomir, kinetoterapeut la Casa de Sanatate Dragomir. Impotriva durerilor In durerea acuta, crioterapia este mai buna decat terapia cu caldura. Aplicatiile reci pe zona afectata pot contribui la diminuarea spasmului muscular, atat in durerile miofasciale, cat si in cele traumatice. Daca la mijloc sta o durere acuta de spate, chiar si o inflamatie acuta, aplicarea compreselor foarte reci poate induce anestezie locala. Sciatica poate fi pacalita cu o compresa rece aplicata pe zona inferioara a spatelui timp de 15 – 20 minute la fiecare trei ore. Incearca metoda macar o data la 24 – 48 ore. Text: Alexandra Manaila