Impotenta se trateaza cu succes!

Disfunctia erectila, numita popular si impotenta, ataca in special dupa 40 de ani. 80 % din cauze sunt fizice si numai 20 % sunt de natura psihica. Vestea buna este ca exista tratamente eficiente care pot rezolva problema!

Orice barbat experimenteaza intr-un anumit moment al vietii incapacitatea de a initia sau mentine o erectie suficienta pentru a duce la bun sfarsit “lucrul inceput”. Acest fenomen este descris in medicina drept disfunctie erectila. Daca fenomenul apare doar accidental (mai ales asociat cu oboseala marcata, stres, alcool consumat in cantitati apreciabile) este catalogat drept disfunctie sexuala tranzitorie si nu are un impact foarte mare asupra calitatii vietii individului, sau a relatiei de cuplu.
Cronicizarea disfunctiei sexuale are insa un impact mult mai mare asupra barbatului, asupra increderii sale in sine, asupra armoniei cuplului si chiar asupra sanatatii sale! Disfunctia erectila cronica afecteaza 5 % dintre barbatii cu varsta cuprinsa intre 40 si 50 ani si 15-25 % dintre cei de 60-65 ani.

Cum se initiaza erectia?

Gandul este “capul rautatilor”. Excitatia sexuala (tactila, auditiva, vizuala sau doar mentala) declanseaza o serie de mecanisme neurovasculare care vor face ca arterele peniene sa se dilate si sa primeasca mult mai mult sange ca de obicei. Informatia este transmisa de la creier in periferie prin componenta parasimpatica a sistemului nervos vegetativ, reteaua nervoasa pe care nu o putem controla voluntar, dar care asigura din umbra buna functionare a majoritatii aparatelor si sistemelor din organism.
Cand ejacularea s-a produs, sau cand erectia inceteaza, sangele nu mai vine cu un debit asa de mare, “chinga” slabeste, vene incep sa dreneze din ce in ce mai mult si rigiditatea penisului dispare.

Un pic de anatomie

Penisul este in mare parte format din vase de sange “un pic” modificate. Corpul penisului este alcatuit din trei structuri: doi corpi cavernosi si un corp spongios, plus o multime de fibre nervoase si vase de sange. Corpii cavernosi sunt alimentati de doua artere peniene care in momentul excitarii vor aduce o cantitate mare de sange, dilatand si conferind rigiditate penisului. Corpul spongios are la interior uretra prin care este eliminata urina, sau sperma (in timpul ejacularii).
Pentru ca sangele sa nu plece asa de usor cum a si venit, venele, care in mod normal dreneaza sangele, sunt prinse intr-o tunica fibroasa (de jur imprejurul penisului) ce va actiona ca o chinga constrictoare pe durata erectiei. Corpul penisului se termina cu glandul penian in portiunea dilatata ce este protejata de preput (la persoanele necircumcise). Tot aici se afla si orificiul de deschidere al uretrei. Glandul penian este una dintre cele mai sensibile suprafete ale corpului, densitatea fibrelor nervoase ce inerveaza aceasta suprafata putand fi comparata cu a buzelor!

Cauzele impotentei

Chiar daca la inceput barbatii incearca sa dea vina pe oboseala, pe conjunctura stresanta, pe “uitatura soacrei vrajitoare”, cauzele organice (fizice) sunt majoritare (aproximativ 70-80 %). Blocajele de ordin psihologic nu trebuie nici ele neglijate, acestea din urma fiind cel mai greu de dovedit si de demontat!

1- Bolile aparatului cardiovascular.
Ateroscleroza este principala cauza (50-60 %) a aparitiei disfunctiei erectile la barbatii de peste 60 ani. Ea consta in depunerea unor placi ateromatoase (“lipidice”) pe interiorul vaselor din tot organismul, afectand deopotriva inima, creierul, rinichii, ochii, potenta si asa mai departe. Fumatul este principalul factor de risc pentru ateroscleroza si implicit pentru impotenta produsa de aceasta boala.

2 – Cauze de ordin psihologic.
Desi sunt mult mai rare decat se credea odinioara, ele necesita mult timp pentru a fi tratate cu succes. Anxietatea fata de un posibil esec sexual, stresul, depresia, senzatia de vina, tensiunile aparute in viata sociala sau de cuplu sunt cateva dintre cauzele cele mai posibile. Daca nu sunt constientizate si tratate rapid, ele se inradacineaza transformand o disfunctie sexuala tranzitorie intr-una cronica!

3 – Bolile endocrine.
Desi nu sunt atat de dese, ele sunt raspunzatoare de 5% dintre disfunctiile erectile. O concentratie prea mica de testosteron se manifesta printr-o scadere a dorintei de a face dragoste (libidou) si o pierdere a erectiei. O tumora a unei anumite glande endocrine din creier (hipofiza) poate descarca multa prolactina, fapt ce va duce la scaderea testosteronului circulant si implicit o scadere a potentei. Tiroida, prin hormonii sintetizati de ea, controleaza “cazanele” (rata metabolismului) si sinteza de hormoni sexuali.

4 – Bolile neurologice.
Accidentele vasculare cerebrale, leziunile coloanei vertebrale pot intrerupe circuite neurovasculare dintre creier si penis. De asemenea, scleroza multipla, boala Parkinson, boala Alzheimer pot cauza si ele disfunctii erectile.

5 – Interventiile chirurgicale.
Traumatismele zonei pelviene si operatiile chirurgicale aferente acestora pot foarte usor leza structuri vasculonervoase minuscule, dar de o importanta esentiala pentru inducerea si mentinerea erectiei. De asemenea, operatiile chirurgicale programate pentru tratamentul cancerului de colon, rect, vezica urinara, prostata se pot solda ulterior cu impotenta. Radioterapia ce urmeaza unor astfel de interventii oncologice poate la randul ei sa produca disfunctie erectila.

6 – Diabetul zaharat.
Acesta este caracterizat prin prezenta in sange a unor concentratii mai mari de glucoza, fapt ce va duce la afectarea mai multor organe. Primele care sufera sunt vasele mici din organism, ateromatoza (amintita anterior) fiind mult favorizata si accelerata. Fibrele nervoase periferice sunt si ele “atacate”, mai ales fibrele senzitive. Diabeticul incepe sa nu-si mai simta bine extremitatile (mainile, laba piciorului) lipsa de senzatii care se amplifica, cuprinzand si alte teritorii. Doua din trei persoane cu diabet acuza disfunctii erectile.

Stabilirea diagnosticului

In primul rand, problema trebuie tratata ca una de cuplu. Cei doi parteneri trebuie sa isi invinga retinerile si sa abordeze deschis problema, altfel micul bulgare de nea risca sa se transforme intr-un urias om de zapada ce se va baga in patul vostru, racind pana la inghet nu numai viata sexuala, dar si relatia voastra.
Gaseste un medic priceput (cu competenta in sexologie) care sa te ghideze prin numeroasele investigatii ce alcatuiesc protocolul de diagnostic al disfunctiei erectile. Intotdeauna o disfunctie erectila este investigata drept una organica (de cauza fizica). Abia dupa excluderea tuturor cauzelor fizice, medicul te va indrepta spre consiliere psihologica.

Teste pentru aflarea diagnosticului

Teste specifice

Diagnosticheaza

Ecografie peniana

Evalueaza permeabilitatea vaselor peniene (artere, vene).

Verificarea structurilor nervoase peniene

Evalueaza pastrarea sensibilitatii la nivelul penisului.

Verificarea persistentei erectiilor nocturne

Persistenta erectiilor nocturne (in mod normal sunt cinci-sase pe noapte a cate 30 de minute fiecare) indreapta atentia catre o cauza psihica.

Injectii vasoactive

Diferite substante injectate in corpii cavernosi produc erectie, care este apoi evaluata prin ecografie, radiografii, etc.

Tratament

Medicul este acela care iti va prezenta amanuntit toate modalitatile terapeutice: medicamente orale (Viagra), autoinjectarea (injectii cu diferite substante vasodilatatoare in corpii cavernosi), folosirea dispozitivelor de facut vid sau a insertiei chirurgicale a unor implanturi peniene.
Consilierea psihologica este o unealta terapeutica foarte utila si eficienta. Toate aceste eforturi trebuie insa insotite de o “insanatosire” a stilului tau de viata. Toate strategiile de tratament nu sunt 100% garantate si in plus presupun si o serie de efecte secundare neplacute. De aceea, iti recomand cu tarie sa nu recurgi la fel de fel de surse de procurare a diverselor pastile si solutii “minune”.
Medicul este cel care te-a examinat atent si el va sti exact ceea ce se potriveste cel mai bine atat organismului tau, cat si cauzei care a dus la instalarea disfunctiei erectile.

Masuri simple care ajuta mult

  • Fa mai multa miscare – nu trebuie sa treaca zi fara sa fi facut o plimbare mai lunga;
  • Renunta la mancarurile grase, la cele de tip fast-food si inlocuieste-le cu fructe si legume proaspete, salate, carne slaba.
  • NU mai fuma!
  • Redu consumul de alcool! Eventual inlocuieste berea cu un pahar de vin rosu la masa, atat!
  • Incearca sa te odihnesti mai mult. Evita situatiile stresante – stresul poate provoca disfunctia erectila, pe langa multe alte boli.

Avantajele masurilor simple

  • Arzi calorii, slabesti – arati mai bine; scad in sange “lipidele rele” si lupti impotriva aterosclerozei; creste sinteza de testosteron si ai mai mult chef de “iubit”.
  • Slabesti – arati mai bine; Scad in sange “lipidele rele” – opresti din evolutie ateroscleroza.
  • Castigi cativa ani de viata si o sanatate mai buna: vase mai bune, inima mai buna, plamani mai sanatosi!
  • Nu degeaba sunt latinii mai sanatosi si mai “focosi” – flavonoizii din vinul rosu te fac mai sanatos si mai “iubaret”.
  • Cu “bateriile incarcate” altfel ai “chef de joaca”!

Text: Dr. Mihai Popa