Legumele de sezon aduc un plus de sanatate

Scris de admin în Nutritie

A doua luna a primaverii ne aduce mai mult soare, energie si buna dispozitie. Este un moment prielnic pentru a va bucura de beneficiile legumelor si fructelor specifice acestui sezon. O dieta echilibrata aduce un plus de energie si vitalitate organismului si ajuta la mentinerea sanatatii.

Legume

Ridichiile, salata verde, spanacul, urzicile, ceapa verde, morcovul si loboda sunt cateva dintre legumele lunii aprilie care contribuie la detoxifierea si fortificarea organismului.
Ridichiile au putine calorii, sunt bogate in Vitaminele B, C, in fibre, care iti vor asigura o digestie buna. Si in caz de oboseala este foarte indicat consumul de ridichii” puncteaza nutritionistul Serban Damian.
Salata verde este recunoscuta pentru aportul energetic scazut (13 calorii la 100 de grame) si pentru faptul ca iti confera senzatia de satietate. Spanacul este foarte bogat in fibre si foarte sarac in calorii. Contine vitaminele C, B1, B2 si este recomandat celor predispusi la hipotensiune.
Urzicile, pe langa faptul ca sunt o sursa bogata de vitamine si minerale, sunt remediul perfect impotriva bolilor hepatice, reumatice si ajuta la tratarea alergiilor, a anemiei si a bolilor de rinichi.
Ceapa verde este recomandata pentru proprietatile sale diuretice si antibacteriene, dar si pentru aportul sau de vitamine” adauga Serban Damian. In dieta de primavara, este indicat sa includeti si morcovii. Acestia nu sunt doar o sursa importanta de caroten si provitamina A, ci contribuie si la improspatarea si refacerea tenului.
Fara multe calorii, dar cu vitamine si saruri minerale, loboda face parte dintre alimentele recomandate.
Fie ca sunt consumate in stare cruda, in salate sau in mancaruri specifice, aceste legume contribuie la mentinerea unei stari fizice si psihice echilibrate.

Fructe

De asemenea, nu uitati sa includeti in alimentatie si fructele. Acestea au rolul de a creste rezistenta organismului slabit de peste iarna. Puteti alege kiwi, bogat in potasiu si important in prevenirea tensiunii arteriale sau portocalele – surse semnificative de calciu si vitamine. De asemenea, merele, perele si lamaile imbunatatesc metabolismul, contribuie la intarirea sistemului imunitar si sunt necesare pentru cresterea si dezvoltarea normala a oricarui organism. Le puteti consuma drept gustari intre mese.

Echilibru complet

Alimentatie echilibrata inseamna insa 15% proteine, 30% grasimi si 55 % glucide. Adica: fructe, legume, carne si cereale.
Atentie insa, incercati sa reduceti consumul de lactate grase (unt, smantana) si carne grasa de porc si vita. Alegeti, in schimb, grasimi vegetale precum uleiul de masline, de floarea soarelui si produse pe baza acestora. Puteti opta la micul dejun pentru un sendvis cu margarina tartinabila si ardei sau somon. Acestea sunt surse de grasimi nesaturate, de care organismul are nevoie.” completeaza nutritionistul Serban Damian.
Nu uitati de hidratare! Incercati sa consumati cat mai multe ceaiuri, sucuri naturale, supe si apa pentru eliminarea toxinelor din organism. Alaturi de o alimentatie sanatoasa si o hidratare adecvata, acordati o atentie sporita si miscarii in aer liber. Un organism sanatos, puternic, echilibrat implica o grija permanenta pentru un stil de viata sanatos.