Celebritatile si yoga

Scris de admin în Sport

Yoga e o introspectie profunda care are ca rezultat aflarea adevarului. Descopera ce vedete sunt mai aproape de intelesurile existentei noastre pe pamant.

Din pacate, la noi in tara, termenul de “yoga” este gresit asociat unui personaj controversat, Gregorian Bivolaru si adeptilor sai care au devenit celebrii datorita… urinoterapiei. Poate n-ar strica sa reamintim ca yoga nu are nimic de-a face cu acesti indivizi, ci este o practica spirituala complexa ce dainuie de sute de ani.

Multe dintre vedetele de la Hollywood, si nu numai, au descoperit beneficiile acestei discipline. Intr-o lume din ce in ce mai mercantila este admirabil faptul ca exista oameni (celebri) care au inclinatii spirituale.

Madonna si Asthanga Yoga
Iata ce spune starul: “Yoga este o metafora a vietii. Trebuie sa ai rabdare si sa iei totul intr-un ritm lent. Nu te grabi. Te vei gasi, de-a lungul vietii, in posturi umilitoare, dar trebuie sa inspiri adanc si sa treci mai departe. Yoga este o forma de a-ti lucra trupul, mintea si sufletul deopotriva”. Madonna este adepta Asthanga Yoga, o metoda ce implica sincronizarea respiratiei cu o serie de posturi yoga. Acest proces accelereaza bataile inimii si creste temperatura corporala, iar acest lucru ajuta la detoxifierea intregului organism.

Sting, profesor de yoga
Prin anii ’90, Sting si sotia sa, Trudie, deveneau subiectul revistelor de scandal din cauza declaratiilor lor socante, legate de practicile de Tantra Yoga si de orele in sir pe care le petreceau facand dragoste.

Nimeni nu era interesat de latura spirituala, toti vedeau acest lucru ca pe ceva scandalos. Sting a descoperit yoga pe cand avea 38 de ani. “Daca stiam mai demult de aceasta disciplina, as fi ajuns mult mai departe acum. Dar probabil ca nu as fi fost pregatit atunci, eram prea tanar. Am fost dintotdeauna o persoana sportiva (alergam zilnic zece km). Cu toate acestea, datorita exercitiilor yoga sunt mai in forma acum, decat eram in adolescenta. Yoga ma ajuta sa fac din varsta un proces reversibil.”

Gwyneth, “ucenica” Madonnei
Actrita in varsta de 34 ani este prietena Madonnei si, cum cine se aseamana, se aduna, era normal ca si Gwyneth sa aiba aceleasi preocupari ca ale amicei ei. Ea declara ca face exercitii yoga timp de 90 minute in fiecare dimineata, de la ora patru si jumatate si ca dieta ei este macrobiotica, ceea ce inseamna ca mananca cereale integrale, seminte, legume si niciodata carne. Gwyneth este atat de pasionata de yoga incat s-a hotarat sa o initieze si pe fetita ei, Apple, in varsta de patru anisori, in tainele acestei discipline. Ea i-a cumparat micutei o carte pentru copii, “Little Yoga” si este hotarata sa publice si un DVD bazat pe aceasta carte pentru copii.

Frumuseii Americii
Nu te-ai fi gandit niciodata ca acest latin lover este practicant… yoga. “Invat yoga si este fascinant. Te ajuta sa te cunosti mai bine, iti pune trupul mintea si sufletul intr-o legatura profunda si te ajuta sa fii mai calm si sa nu iei decizii bazate pe impulsul de moment. Simplitatea este cheia in viata”, ne marturiseste Ricky Martin. O alta fana a practicilor yoga este simpatica Meg Ryan. “Am inceput sa fac yoga acum cinci ani. Pot spune cu mana pe inima ca mi-a schimbat viata. Te pune in postura de spectator, dar si de actor in viata, ceea ce este un lucru formidabil, pentru ca te ajuta sa iei intotdeauna cele mai bune hotarari.”
Text: Delia Ioana Robescu, Foto: www.madonna.com